"
Am apelat pentru gastrită, câteva kilograme în plus şi probleme cu somnul. Mă declar mulţumit atat de serviciile oferite cât şi de sfaturile primite de fiecare dată când am cerut ajutor. Apreciez că beneficiez de atenţia specialistului pe toată durata pachetului, nu doar în cabinet sau în timpul consultaţiei online. Eu am colaborat online (fiind din alt judeţ). Acum analizele mele sunt in parametri normali. Vă mulţumesc pentru tot!
C. Florin, 31 ani
"
Am apelat când aveam 120kg, sdr. ovare polichistice, endometrioză și o acnee chistică. Am respectat timp de 9 luni tot ce mi-a dat dna dr. Covataru și am reușit să ajung la 68 kg, obiectivul meu fiind de 65. Acum știu ce să mănânc, am mai dat jos 3kg și mă mențin.
Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare și de aceea las mereu mesaj de ziua de naștere, data de 10 (exact cum este și doamna).
Vârsta nu e un impediment pentru a reuși, iar asta m-a învățat dna Covataru.
Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare și de aceea las mereu mesaj de ziua de naștere, data de 10 (exact cum este și doamna).
Vârsta nu e un impediment pentru a reuși, iar asta m-a învățat dna Covataru.
V. Maria, 42 ani
"
După 3 fiv-uri eșuate, după ce toți medicii îmi spuneau că NU SE POATE, am ajuns la dna. Covataru care mi-a spus SE POATE. Fără pastile, injecții, stres și sume exorbitante de bani, am reușit să duc la termen o sarcină sănătoasă. Nici un medic nu m-a trimis la Dietetician și nici unul nu mi-a spus ceva de alimentație și de cât de importantă e. Nutrigenetics&Nutrigenomics CN, serviciile oferite de dna Covataru merită mai multă promovare. Am ajutat aproape toată familia și chiar nu știu dacă aș putea vreodată să vă mulțumesc.
Câteodată îngerii au un halat alb și în loc de pastile, îți oferă informații pentru toată viața.
Câteodată îngerii au un halat alb și în loc de pastile, îți oferă informații pentru toată viața.
I. Nicoleta, 32 ani
"
Am căutat nutriționiști în București și am dat de site-ul http://nutrigenetics-nutrigenomics.website2.me/ , am citit articolele afișate pe site și am știut clar că am găsit ceea ce căutam de ani de zile. Știați că Dietetician nu e tot una cu Nutriționist ( ăia de vând prafuri și dau diete)? Nici eu nu știam și nu înțeleg de ce la tv nu sunt sunt prezentate lucruri utile care să ne distragă benefic.
C. Monica, 36 ani
"
Respect de 4 luni planurile alimentare și indicațiile, am dat jos deja 12 kg, mă simt plină de viață, dorm ca un bebeluș și la ultima ecografie medicul ginecolog a spus că fibroamele s-au retras și chisturile s-au eliminat.
O recomand pe dna dr. pentru atitudinea profesională și implicarea de care dă dovadă. Din cauza jobului am decis să facem totul online și merită toți banii din lume.
O recomand pe dna dr. pentru atitudinea profesională și implicarea de care dă dovadă. Din cauza jobului am decis să facem totul online și merită toți banii din lume.
S. Loredana, 20 ani
"
Recomand pentru tiroidă Hashimoto!!!
Sunt alt om după doar 6 luni. Nu știu ce fel de înger este doamna, dar a făcut ce medicii cu pastile nu au reușit în ani de zile.
Sunt alt om după doar 6 luni. Nu știu ce fel de înger este doamna, dar a făcut ce medicii cu pastile nu au reușit în ani de zile.
M. Grigore, 40 ani
"
Pe scurt, cel mai bun medic nutritionist de am putut intalni vreodata
Feraru Codrin Gabriel, 22 ani
"
La doar 20 de ani, în urma unui simplu control ginecologic ( fără analize de sânge) doctorul ginecolog mi-a dat rețetă cu anticoncepționale pe motiv că am ovare polichistice. Le-am luat o perioadă și am avut multe din efectele adverse din prospect.
Când am ajuns la dr. Covataru Narcisa (da, știu că e dietetician, dar face mai multe decât un doctor) eram fără speranțe, cu 15kg în plus, în depresie, fără ciclu menstrual de vreo 7 luni.
După 8 luni am dat jos toate kg în plus, am scăpat de acnee, am ciclu la perioade regulate și mă simt bine în pilea mea.
Recomand!!!!

A. Beatrice-Alina, 22 ani